SCURT ISTORIC AL LICEULUI

         Şcoala a fost înfiinţată pentru a pregăti învăţători şi educatoare care să acopere necesarul de cadre didactice din Vrancea, în învăţământul preşcolar şi pregimnazial. La nivel naţional actul de naştere este Legea instrucţiei publice din 1864, care a dus la înfiinţarea de şcoli normale, care au funcţionat până în 1948, când au fost înlocuite cu şcolile pedagogice de învăţători, apoi cu liceele pedagogice.
      Prima Şcoală Normală din Focşani a apărut în 1870 - până atunci elevii din judeţul Putna fiind trimişi ca bursieri la şcolile specializate din judeţele limitrofe şi la Bucureşti si Iaşi.
      Şcoala Normală din Focşani a avut o experienţă zbuciumată, de multe ori întreruptă din motive materiale sau din cauza reorganizărilor administrative.
      Perioade:
      * 1869 - 1873
      * 1914 - 1916
      * 1919 - 1932       sub numele de Şcoala Normală
      * 1934 - 1941
      * 1949 - 1955       sub numele de Şcoala Pedagogică;
      * 1969 - 1981       sub numele de Liceul Pedagogic;
      * 1990 - 2001       - sub denumirea de Şcoala Normală;
      * 2001 -  -----        - sub denumirea de Liceul Pedagogic "Spiru Haret".

         În 1870, cu sprijinul Societăţii pentru învăţătura poporului român se va semna actul de naştere a primei Şcoli Normale din Focşani. Cursurile vor fi inaugurate la 22 noiembrie 1870, în casele domnului Trifan Boiu, iar Societatea pentru învăţătura poporului român va trimite oficialităţilor judeţene invitaţii la inaugurarea cursurilor. Şcoala va funcţiona "în casele din dosul tribunalului, unde fusese mai înainte şcoala de fete din Moldova", în timp ce profesorii vor fi recrutaţi de la Gimnaziu.
        Nou înfiinţată, Şcoala Normală are şi foarte multe greutăţi. Pe lângă lipsa profesorilor, recrutaţi de la Gimnaziu, a unui local propriu, Şcoala are greutăţi cu internatul înfiinţat, ce cuprindea doar 20 de elevi, puţin faţă de nevoile comunelor ce duceau lipsă de "învăţători apţi". Ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice va subvenţiona Şcoala cu suma de 5.000 lei, la solicitarea neobositei Societăţi pentru învăţătura poporului român. De altfel această societate, care contribuie la înfiinţarea unei atât de necesare Şcoli Normale în judeţul Putna, va veghea permanent asupra desfăşurării activităţii acesteia. Va face invitaţii la inaugurarea cursurilor, la examenele de sfârşit de an, sau la examenele de absolvire. În 1873 Societatea pentru învăţătura poporului român comunica Prefecturii Putna că prima serie de elevi ai Şcolii Normale a absolvit cursurile. Dintre absolvenţi, 4 sunt din judeţul Tecuci, 7 din Râmnicu Sărat şi 20 din judeţul Putna.
         În 1876 Ministerul Instrucţiunii Publice cere Prefecturii Putna 3 candidaţi care "să voiască a studia ca elevi interni unul la Şcoala Normală primară "Carol I" din Bucureşti şi 2 la Şcoala Normală "Vasile Lupu" din Iaşi", aceştia trebuind a se obliga să se întoarcă la şcolile comunale ca învăţători de gradul I. Iată deci că după 1873, în lipsa unei Şcoli Normale locale, învăţătorii se vor forma la Şcolile Normale din ţară.
        Apărută din nevoia de a da satelor învăţători, "purtători de lumină şi adevăr", Şcoala Normală îşi reia activitatea în 1914. Estompându-se amintirea vechii Şcoli Normale, această reluare a activităţii după o atât de lungă întrerupere apare în conştiinţa contemporanilor drept o inaugurare.
        Din 1919 Şcoala Normală are de înfruntat greutăţi enorme, neavând nici local, nici corp didactic, nici materialele necesare unui internat. Începând cu anul 1920, noul director al Şcolii Normale, S. Măndăchescu, va solicita Ministerului Instrucţiunii, Prefecturii Putna, ajutor în acordarea de spaţiu pentru internat, şi chiar construirea unui nou local pentru Şcoală. Ajutor important va primi Şcoala Normală din partea lui I. P. Rădulescu-Putna, reprezentant în Parlament al judeţului, care, intervenind pe lângă secretarul general al Ministerului Instrucţiunii P. V. Haneş, va obţine înscrierea în buget a sumei de 2.000.000 lei pentru construirea unui local propriu.
       În ciuda greutăţilor, care determină mulţi elevi să se retragă, Şcoala fiind chiar pe cale să se desfiinţeze, activitatea continuă în anul şcolar 1921-1922, chiar cu rezultate deosebite. Elevii au organizat sâmbăta şezători literare, coruri, piese de teatru, se organizează chiar şi un cor religios al elevilor, activitatea anuală încheindu-se cu o serbare în prezenţa părinţilor, elevilor şi autorităţilor oraşului.
       Noul an şcolar, 1922-1923 readuce în atenţia conducerii Şcolii, director fiind S. Măndăchescu, vechile şi mereu actualele probleme: localul şcolii, localul internatului, corpul profesoral. Şcoala Normală devenise cu atât mai importantă cu cât, după unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu România se simţea în aceste zone nevoia de personal didactic calificat. Numărul elevilor ce se îndreaptă către Şcoala Normală este în acest an mai mare: 150 candidaţi pentru 45 de locuri, în timp ce anul anterior fuseseră 35 de candidaţi pentru 50 de locuri. Pe lângă interesul pentru meseria de învăţător, elevii sunt acum atraşi şi de faptul că Şcoala are un nou sediu, putând funcţiona normal, alături de internat.
      Construcţia unui local propriu pentru Şcoala Normală va începe în 1923, ministrul Instrucţiunii de atunci, Anghelescu, fiind cel ce va pune piatra fundamentală, în luna septembrie. În acelaşi an, 1923, Şcoala Normală va fi împroprietărită cu 30 ha, terenul fiind folosit de elevii Şcolii pentru practică agricolă, ştiut fiind că se pregăteau a fi învăţători în mediul rural, dar era şi sursă de venituri pentru Şcoala Normală.
       În 1924 va ieşi de pe băncile Şcolii Normale prima serie de învăţători de după război, ce vor fi trimişi cu precădere în provinciile unite cu România, unde se simţea nevoia de personal didactic specializat. Vor termina apoi încă şapte serii de absolvenţi (câte 40 de învăţători) din care majoritatea vor constitui corpul de învăţători al judeţului Putna şi al celor limitrofe.
       Criza economică a anilor '30 va determina guvernul să desfiinţeze un număr de Şcoli Normale din ţară, printre acestea numărându-se şi Şcoala Normală din Focşani, desfiinţată la 20 decembrie 1932. Va fi reînfiinţată în 1934. În acest an Prefectura Putna face cunoscut Prefecturilor Rm. Sărat, Brăila şi Tecuci reînfiinţarea Şcolii Normale din Focşani, al cărei concurs de admitere se va ţine la 10 septembrie 1934. În acelaşi an Legiunea de jandarmi Putna este somată de Ministerul Instrucţiunii Publice să evacueze localul Şcolii Normale din Focşani pentru a i se putea face la timp reparaţiile necesare în vederea deschiderii Şcolii.
       Noul ministru al instrucţiunii, C. Anghelescu deplânge în 1934 reducerea numărului de învăţători ca urmare a crizei economice. ''Până în 1929 - se arată într-o circulară a ministrului Instrucţiunii - în fiecare an se înfiinţau 2-3.000 posturi noi de învăţori, aşa încât puteam spera ca într-un viitor apropiat, în câţiva ani, să complectăm cei 75.000 de învăţători de care ţara are nevoie. Ori de la 1929, şi până astăzi - 1934 - în loc ca numărul învăţătorilor şi al şcolilor primare să sporească, aşa cum cere nevoia culturii celor 3 milioane de copii în vârstă şcolară, numărul învăţătorilor s-a redus cu peste 3.000, iar activitatea de luminare şi propăşire a şcoalei, aproape s-a suprimat''.
       În 1940, în urma cutremurului, Şcoala Normală va avea din nou de suferit, Ministerul Culturii Naţionale hotărând suspendarea cursurilor, elevii terminând şcoala la Galaţi.
       În perioada 1914-1941, Şcoala Normală, una dintre şcolile de elită ale judeţului, era totodată printre puţinele şcoli ce dispuneau de o şcoală de aplicaţie internat, cu o secţie de copii surdo-muţi. Între 1930-1941 Şcoala Normală va avea 215 absolvenţi, dintre care:
       *1929-1930 - 40 absolvenţi;
       *1930-1931 - 26 absolvenţi;
       *1931-1932 - 21 absolvenţi;
       *1935-1936 - 24 absolvenţi;
       *1936-1937 - 29 absolvenţi;
       *1937-1938 - 14 absolvenţi;
       *1938-1939 - 25 absolvenţi;
       *1939-1940 - 20 absolvenţi;
       *1940-1941 - 16 absolvenţi.
      Printre şcolile din Focşani, Şcoala Normală se va detaşa ca o şcoală de elită.
      Ca urmare a Legii Învăţământului din 1948, Şcolile Normale vor fi înlocuite cu Şcoli Pedagogice de învăţători, durata studiilor fiind de 4-6 sau 5 ani. Se primeau absolvenţi ai şcolilor generale de 7 ani.
În Focşani, Şcoala Pedagogică de învăţătoare, ce relua tradiţia Şcolii Normale, va fi înfiinţată în 1949 prin transformarea Licelului Industrial de fete. În 1955 Şcoala Pedagogică de fete va fi transferată la Bârlad, datorită reorganizării administrative.
      Primele clase au fost formate din fostele eleve ale Liceului Industrial de fete, însă din 1950 se va organiza un concurs de admitere special pentru şcolile pedagogice.
      Din 1955 şi până în 1969 nu a mai funcţionat în Focşani nici o şcoală cu profil pedagogic, elevii doritori să urmeze cursurile unei asemenea şcoli fiind îndrumaţi spre Bârlad.
      Prin Legea Învăţământului din 1969, şcolile pedagogice sunt transformate în Licee pedagogice cu durata studiilor de 5 ani şi reorganizate prin Decretul 207/1977, durata studiilor ajungând la 4 ani. Aceste licee aveau şi scoli primare şi gradiniţe de aplicaţie.
      Între 1969-1981 va funcţiona şi în Focşani un Liceu Pedagogic, iar în perioada 1969-1973 şi un Institut Pedagogic.
      Liceul Pedagogic îşi va crea curând, datorită profesorilor săi, un nume de prestigiu printre liceele din oraş. Profesorii Liceului Pedagogic, avându-l o lungă perioada de timp director pe domnul Chiriac Valeriu, vor crea prin activitatea domniilor lor prestigiul acestei şcoli.
      Elevii liceului se vor face remarcaţi prin rezultatele şcolare, prin participarea la olimpiade, prin rezultatele obţinute la admiterea în facultăţi, dar şi prin activitatea culturală. Şi ca un exemplu, amintim înfiinţarea în 1976 a unui cor al Liceului, condus de domnul profesor Sandulachi, care va obţine în 1976 un premiu II la un concurs desfăşurat la Piatra Neamţ şi un premiu I în 1979 la un concurs între Liceele Pedagogice.
      Din păcate însă, în 1981, Liceul Pedagogic va fi desfiinţat. Îşi va relua activitatea, sub numele de Şcoala Normală, după 1989, cu o parte din colectivul de cadre didactice al Liceului Pedagogic, la care s-au adăugat noi profesori, unii dintre ei foşti elevi ai Liceului.

                   Concluzii
      Şcoala Normală din Focşani a avut o existenţă de multe ori întreruptă din motive materiale sau din cauza reorganizărilor administrative. Astfel ea a funcţionat între 1869-1873, 1914-1916, 1919-1932, 1934-1941 sub numele de Şcoala Normală, între 1949-1955 sub numele de Scoala Pedagogică de fete şi între 1969-1981 sub numele de Liceul Pedagogic. Şi-a reluat activitatea, sub vechea denumire, Şcoala Normală, în 1989.
      Înfiinţată în 1869, la iniţiativa unui grup de profesori de la Gimnaziul Focşani şi cu sprijinul Societăţii pentru înăţătura poporului român, ea îşi va înceta activitatea în 1873, când se încheie prima perioadă a existenţei Şcolii Normale.
În 1914 va fi reînfiinţată. Dar trecuse o atât de mare perioadă de timp din 1873, încât contemporanii vorbesc acum despre prima Şcoală Normală din Focşani. După numai 2 ani, în 1916 activitatea şcolii va înceta temporar din cauza războiului şi va fi reluată în 1919.
      Criza economică ce afectează şi România din 1929 va fi cauza încetării activităţii şcolii în 1932, ca urmare a unei hotărâri guvernamentale, ce afecta şi alte Şcoli Normale din ţară. Din 1934, când îşi va relua activitatea, şi până în 1941, existenţa şcolii va fi întreruptă. Anii de război, la care se adaugă cutremurul din 1940, determină încetarea activităţii în 1941 şi transferarea elevilor la Galaţi.
      În 1949 apare o nouă şcoală cu profil pedagogic, prin transformarea Liceului Industrial de fete în Şcoala Pedagogică. Şi aceasta dispare în 1955, ca urmare a reorganizării administrative, elevii fiind transferaţi la Bârlad.
      Din 1969 şi până în 1981 pregătirea învăţătorilor şi educatoarelor va fi realizată de nou înfiinţatul Liceu Pedagogic, la care se adaugă între 1969-1973 şi un Institut Pedagogic. Desfiinţat în 1981, Liceul îşi va relua activitatea sub numele de Şcoala Normală în 1989.
      Prin profesorii ce au predat la Şcoala Normală din Focşani, prin elevii ce au absolvit cursurile acestei şcoli, ea a fost întotdeauna o şcoala de prestigiu a oraşului Focşani.
      Absolvenţii Şcolii Normale, deveniţi învăţători, au dus adesea o muncă de apostoli la sate, mai ales în perioada de după 1873 şi până la Marea Unire. După 1918, cei mai mulţi dintre absolvenţi au mers în provinciile unite cu România, reluând muncă de apostolat a înaintaşilor lor. Mulţi dintre ei au participat la războiul de reîntregire, alţii la cel de al doilea război mondial. Profesori şi elevi au creat prestigiul Şcolii Normale de-a lungul timpului.
      După 1989 s-a reînnodat tradiţia Şcolii Normale. Colectivul de cadre didactice este în majoritate format din profesorii Liceului Pedagogic din perioada 1969-1981, la care s-au adăugat alţi profesori, unii dintre ei foşti absolvenţi ai Liceului.
      Astăzi, Şcoala Normală este recunoscută ca o şcoală de renume a judeţului.

            Prin profesorii ce au predat la Şcoala Normală din Focşani, prin elevii ce au absolvit cursurile acestei şcoli, ea a fost întotdeauna o şcoală de prestigiu a oraşului Focşani.